Guvernul se vede nevoit să ia sute de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru a putea plăti pensiile militare de stat în luna decembrie, după ce mii de cadre militare și polițienești s-au pensionat pe parcursul anului, majorând semnificativ costurile bugetare lunare ale acestor pensii.
Pensionarii din sistemul public și cel militar care au dreptul și la o indemnizație valorând jumătate din pensie, ca urmare a apartenenței la uniuni de creatori, vor primi doar un singur astfel de beneficiu, chiar dacă au făcut parte din mai multe organizații. Dacă ei sunt atât pensionari în sistemul public, cât și în cel militar, indemnizația se va calcula în raport cu cea mai avantajoasă pensie.